Familia Voronaev – Extras partea 1

În luna mai, Nikita Cerkasov şi Ekaterina Başkirova se căsătoresc, cununia având loc în Biserica Baptistă din Taşkent. Dar înainte de cununie, pentru siguranţa lor, fraţii l-au sfătuit pe Nikita să-şi schimbe numele. Unul din fraţi, Ivan Efimovici Voropaev i-a oferit paşaportul său. Pentru ca să excludă posibilitatea de a fi recunoscut de către cei care-l ştiau pe adevăratul Voropaev, au schimbat o literă din numele lui de familie – astfel numele de Voropaev a fost schimbat în Voronaev, acesta fiind noul nume al lui Nikita Cerkasov. Devenise prea periculos să mai rămână în Taşkent şi fraţii i-au sfătuit pe tinerii căsătoriţi să plece în Siberia. În acea vreme încă nu a existat calea ferată directă între Asia Mică şi Siberia. Aceasta va fi construită mai târziu de către miile de condamnaţi în sângeroasa epocă a lui Stalin. Cei doi au fost nevoiţi să călătorească prin Aşhabad, Kizîl-Arvat, Krasnovodsk, Baku, pe Marea Caspică până la Astrahan, iar de acolo, pe râul Volga până la Samara şi apoi până în Omsk, unde exista o biserică baptistă destul de mare, condusă de G.I. Mazaev.

Familia lui Voronaev a călătorit prin Siberia timp de patru ani. S-a dovedit că nici aici ochiul securităţii ţariste nu dormea. Predicatorul neobosit a fost remarcat şi a început să fie urmărit. De aceea, din Omsk a trebuit să se mute în Novosibirsk, unde se angajează ca şi conţopist la notarul Izosimovici. Înainte de Crăciunul anului 1908, este nevoit să se mute din nou, de data aceasta la Krasnoiarsk, unde Nikita, devenit fratele Ivan, folosindu-şi darul de a scrie frumos, îşi găseşte iarăşi de lucru la notar, continuând să predice în timpul liber. În primăvara anului 1909, din cauza presiunii crescânde a securităţii, a urmat o altă mutare, în Irkutsk, unde după obiceiul deja format, se angajează ca şi conţopist la notarul local, Razumovski. În Irkutsk, Voronaev vizitează satele din împrejurimi în fiecare duminică. Astfel ajunge să deschidă o adunare baptistă în satul Sludeanka, în apropierea lacului Baikal şi în localitatea Zima. În Irkutsk, în 10 mai 1909 se naşte prima fetiţă a lor, Vera, numele căreia simbolizează felul de viaţă dus de părinţii ei – prin credinţă (cuvântul rusesc vera înseamnă credinţă – n.tr.). Însă şi aici norii încep să se adune asupra capului lui Voronaev şi, în septembrie 1909, familia se mută la Blagoveşcensk, unde Voronaev se angajează în funcţia de contabil la Societatea Comercială de pe Amur. Aici, în Blagoveşcensk, se refugiau mulţi creştini evanghelici, căutând să se ascundă de persecuţiile şi urmăririle securităţii ţariste şi ale Bisericii Ortodoxe. Voronaev continuă lucrarea lui de predicare în biserica baptistă locală, care a devenit destul de mare la număr, condusă de G.I. Şipkov.

Voronaev nu predica numai în biserică, ci încerca pe cât posibil să vestească Vestea Bună şi oamenilor din afara adunării. Astfel, prin mărturia lui, se converteşte un negustor înstărit, P.S. Svecinikov, de la staţia Manciuria, de pe calea ferată chineză. Mai târziu acest negustor îl angajează pe Voronaev, în funcţia de contabil în întreprinderea lui. Stilul lucrării lui Voronaev ar trebui să fie un exemplu pentru toţi credincioşii, care câteodată uită să-L mărturisească pe Cristos la locul lor de muncă, căci „vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Corinteni 9:16). Astfel că, la locul de muncă a lui Voronaev s-au convertit mulţi angajaţi de-ai lui Svecinikov la baptism, iar în curând la staţia Manciuria, este deschisă o adunare baptistă. Tot aici, la data de 1 decembrie 1911, se naşte şi primul băiat al familiei lui Voronaev, Pavel.

Probabil Dumnezeu a considerat misiunea lui Voronaev în acel loc terminată şi urmează o nouă mutare, la Harbin, unde postul în funcţia de contabil la o mare întreprindere condusă de V.N. Mecinicov era deja pregătit. Continuând să predice şi în biserica locală din Harbin, Voronaev se dovedeşte a fi şi un foarte bun organizator al vieţii bisericeşti. În curând, el este ales conducătorul adunării respective, deşi munca aceasta nu a durat mult. În iunie 1912, încep represaliile împotriva creştinilor evanghelici din Harbin. Într-o zi, familia lui a fost „vizitată“ de un jandarm. Din fericire stăpânul casei era plecat. Era clar că ameninţarea arestului este foarte reală, soţii Voronaev nu aveau de ales şi trebuiau să se pregătească să plece din oraşul Harbin. În acest timp Voronaev, află de la unii prieteni că un număr de familii baptiste au plecat în America, în San Francisco. În condiţiile date, aceasta părea a fi singura cale spre libertate.

Discutând cu soţia, au căzut de acord ca primul să plece Ivan, iar apoi, după ce se stabileşte la locul nou, să îi trimită invitaţie şi Ekaterinei şi copiilor lor. Fără să mai stea pe gânduri, Ivan Efimovici pleacă spre Darian, de unde merge cu vaporul până în oraşul japonez Kobe, iar de acolo după 10 zile, pleacă cu vaporul spre America. În 25 august 1912, ajunge în San Francisco, aşteptat cu căldură de către fraţii baptişti. Drumul din Harbin până în San Francisco a durat aproximativ două luni. Biserica baptistă, dorind să-l ajute pe tânărul predicator, îl trimite la Seminarul Teologic Baptist din Berkeley, lângă San Francisco. Aflând că soţia lui Ivan era încă în Harbin, fraţii baptişti au adunat suma de bani necesară pentru drumul lor până în America. Peste câteva luni, Ekaterina şi copiii au ajuns la San Francisco. Aproape imediat după sosirea lor, în 2 decembrie 1913, s-a mai născut un băiat în familia lor, căruia i-au pus numele Alexander.

La seminar, Ivan învaţă limba engleză şi se adânceşte tot mai mult în istoria mişcării evanghelice. El studiază serios Scriptura, precum şi învăţăturile şi predicile marilor evanghelişti: Conrad Grebel, George Blaurock, Felix Manz, Michael Sattler. La vremea lor, aceştia au condus mişcarea anabaptistă (din limba greacă anabaptizo – a se boteza din nou) din Elveţia. Voronaev admiră personalităţile remarcabile ale anabaptismului, pe doctorul în teologie, Balthasar Hubmaier şi soţia acestuia Elizabeth Hügline, slujirea lor jertfitoare şi curajul în faţa morţii. (În anul 1527 regele Boemiei şi al Moraviei, Ferdinand al Austriei îi aruncă în puşcărie pe cei doi soţi, iar în 10 martie 1528, doctorul Hubmaier a fost ars pe rug, ultimul lui cuvânt rostit fiind numele lui Cristos. În timpul execuţiei, soţia lui, Elizabeth îl îndemna să aibă curaj şi să-I rămână credincios lui Dumnezeu. După expresia unuia dintre vrăjmaşii lui, el a rămas tare până la sfârşit, „ca o stâncă de neclintit“. După trei zile şi soţia lui a fost ucisă, fiind înecată în Dunăre. Voronaev studiază experienţele preţioase ale lucrătorilor mişcării evanghelice: John Wesley, Charles Spurgeon, George Fox, Philipp Jakob Spener şi, încetul cu încetul, învăţăturile lor pătrund tot mai adânc în mintea lui, cuprinzând lumea lui interioară şi îndemnându-l să continue această mişcare existentă în minţile multora, dar neformată încă în realitate.

Fiind la şcoală, Voronaev predică în biserica baptistă rusă. Perseverenţa lui în studierea doctrinelor teologice, o interpretare multilaterală a Scripturii, râvna pentru lucrare şi, în sfârşit, dragostea fi erbinte pentru Domnul îl fac să fie remarcat de către mulţi fraţi. După terminarea seminarului, în anul 1915, Ivan Efimovici a fost hirotonisit de către baptiştii americani ca misionar-evanghelist şi trimis în Los Angeles. În acel loc, Voronaev a slujit timp de un an, dar dorinţa lui era să meargă misionar într-un pământ unde sămânţa Evangheliei încă nu fusese semănată. Astfel, după un an, Voronaev pleacă în Seattle, unde exista o comunitate mare de emigranţi ruşi, dar nu exista nicio biserică în limba rusă. Făcând evanghelizare personală pe străzi, în parcuri, la restaurante, Voronaev continua să-i aducă pe oameni la credinţă în Isus Cristos şi să-i cheme la adunare. În Seattle se naşte al treilea băiat al familiei, Piotr, la data de 31 ianuarie 1916.

După mulţi ani, Ekaterina Voronaeva, povesteşte despre perioada de viaţă din America într-un interviu:

— Soţul meu dorea să plece din Los Angeles în statul Washington, pentru că acolo nu exista biserică rusă şi a plecat… Eu aveam un loc bun de muncă în Los Angeles, lucram la un restaurant. Nu doream să plec. Dar imediat după ce a plecat el, toţi copiii s-au îmbolnăvit de tuse convulsivă şi a trebuit să renunţ la slujbă ca să îngrijesc de ei. Aşa am plecat şi eu, în cele din urmă, după soţ. Ivan Efimovici căuta emigranţii ruşi şi îi chema la adunare. Astfel am fondat biserica din Seattle.

— Cât timp aţi stat acolo?

— Am petrecut în Seattle trei ani. După aceea am plecat la New-York, pentru că slujirea de acolo era supravegheată de către un ofiţer rus… Aşa că Ivan Efimovici a fost trimis la New-York… Acolo exista o şcoală Biblică… Institutul Biblic.

— Dar în acel timp încă eraţi baptişti?

— Da, eram baptişti. Am primit botezul cu Duhul Sfânt în timp ce eram la New-York.

Văzând binecuvântarea cu care era însoţită activitatea lui de predicator şi misionar, conducerea Uniunii Baptiste îi încredinţează lui Voronaev postul de pastor într‑una din bisericile ruse din New-York. Oraşul New-York era ticsit de emigranţi din ţările europene, din cauza Primului Război Mondial. De trei ani, întreaga Europă se afla sub teroarea Primului Război Mondial, care a secerat milioane de vieţi, a distrus familiile a zeci de milioane de oameni, a cauzat nişte suferinţe colosale popoarelor europene. Mulţi care au reuşit să scape de grozăviile războiului păreau a fi nişte tăciuni scoşi din foc. Inimile multora erau zdrobite şi aveau nevoie de mângâiere. În acest context, chemarea creştinilor era cum nu se poate mai potrivită – să ducă vestea bună a mântuirii, să le dea speranţă, să ofere ajutor. Ivan Voronaev s-a apucat de lucru cu entuziasm în această parte a ogorului lui Dumnezeu. El predica în adunarea rusă, căuta să se întâlnească cu populaţia rusă a New Yorkului, îi chema la adunare, încerca să fie atent la nevoile celor tineri în credinţă – şi rezultatul nu s-a lăsat aşteptat prea mult: biserica a început să crească. Pentru ca influenţa Evangheliei asupra sufletelor oamenilor să fie şi mai eficientă, Ivan Voronaev începe să tipărească şi să răspândească revista „Istina i Jizni“(Adevărul şi Viaţa), unde îşi publică periodic articolele.

După un timp fondează încă o biserică în Brooklin, bisericile baptiste înmulţindu-se în New York. După toate aparenţele, curând tot oraşul urma să fie împânzit de adunări de acest fel. Dar într-un mod neaşteptat, în viaţa pastorului baptist Ivan Voronaev se produce o mare schimbare… La un moment dat mişcarea penticostală ajunge şi în casa lui Voronaev. La început, cum se şi cuvenea unui pastor baptist, Ivan Efimovici s-a împotrivit învăţăturii noi, văzând în ea un fel de exagerare a doctrinei. Se întreba de ce mai e nevoie de o altă învăţătură, când doctrina baptistă existentă reprezenta o exprimare completă a Evangheliei şi conţinea toate conceptele necesare pentru mântuirea omului – oamenii se pocăiau, cunoşteau adevărul şi creşteau spiritual. Nu lipsea absolut nimic. Şi totuşi, Voronaev nu putea să respingă această învăţătură cu fermitate, din cauza faptului că asemenea experienţe sunt descrise în Scriptură. Pe lângă aceasta, el încă îşi amintea de martirii care au suferit prigoană de la cei „rămaşi în urmă“ sau cei „aflaţi în odihnă şi linişte“.

Nedorind să intre în rândul credincioşilor superficiali şi nepăsători, Voronaev hotărăşte să procedeze după principiul biblic „cercetaţi totul şi luaţi ce este bun“. El dorea apropiere de Dumnezeu şi posibilitatea de a lucra în ogorul Lui. Încercând să „cerceteze“, Voronaev se ruga şi studia această problemă, deloc simplă pentru el.

Analizând evenimentele descrise mai sus, amintindu‑ne de oameni care se predau de-a-ntregul puterii Duhului Sfânt am putea să ne punem întrebarea logică: „Cum de Voronaev, viitorul «apostol al Cincizecimii în Rusia», nu a fost la fel de impresionat de acele evenimente şi nu s-a lăsat dus de valul botezului cu Duhul Sfânt?“ Mai ales că el era rus, ieşit din mediul ortodox, care întotdeauna a avut o predispoziţie pentru misticism, spre deosebire de catolici, care puneau mai multă bază pe studierea Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea în Vest (catolicism) creştinii deveneau doctori în teologie, iar în Est (ortodoxie) – pustnici, căutând apropierea de Dumnezeu. Probabil că acest lucru se datorează doctrinei bine definite a mişcărilor vestice (baptism şi metodism), reprezentanţii cărora se simţeau în siguranţă între „pereţii“ învăţăturii sistematice din Cuvânt şi nu le era frică să accepte venirea la conducere a unor lideri mai descătuşaţi emoţional. În ce priveşte ogorul în care urma să lucreze Voronaev, acesta era într-o mare paragină. În timp ce vesticii au reuşit să construiască ziduri solide ale învăţăturii, esticii de abia aveau, figurativ vorbind, un gard de lemn. Era clar, că pentru o astfel de lucrare se cerea un om care în tot acest extaz nestăpânit al răspândirii pentecostului, să reuşească să elaboreze într-un mod sistematic şi corect învăţătura acestei mişcări – lucru foarte necesar în ţara în care interpretarea libertină şi abuzivă a Scripturii aproape că devenise tradiţie. În acest sens este remarcabilă mărturia directorului Departamentului Slav al Organizaţiei Assemblies of God, Fred Smolciuk, scrisă în lucrarea lui De la strada Azusa până în URSS: „Voronaev a fost invitat să slujească la Biserica Baptistă Rusă din Seattle, statul Washington. Ţinându-şi serviciile în clădirea bisericii Assemblies of God, Voronaev se împrieteneşte cu pastorul acestei adunări, E.S. Williams. În timpul lungilor discuţii cu acest pastor, care mai târziu devine superintendent general al Assemblies of God, Voronaev încearcă să înţeleagă fenomenul şi doctrina despre botezul cu Duhul Sfânt prezentată de Williams, dar nu rămâne foarte convins“.

Precum se vede, Voronaev nu era omul care să acţioneze nechibzuit, mânat de emoţii, fapt imputat de multe ori penticostalilor. El avea principiul de a verifi ca şi de a cântări totul în mod temeinic, în funcţie de învăţătura Scripturii. Acele discuţii menţionate mai sus, chiar dacă nu l-au convins pe Voronaev, au avut totuşi, o influenţă asupra lui, aruncând sămânţa care avea să răsară în timp. Fred Smolciuk scrie mai departe în lucrarea sa: „După trei ani, familia Voronaev s-a mutat la New York, Ivan Efimovici fiind invitat să ia slujba de pastor în biserica rusă. Providenţa lui Dumnezeu a făcut ca ei să-şi găsească locuinţa printre ruşii penticostali care frecventau biserica Glad Tidings Tabernacle. Familia Spirits a început să le mărturisească despre necesitatea botezului cu Duhul Sfânt. La început Voronaev nu era de acord cu această învăţătură, dar atunci când fiica sa, Vera, frecventând biserica Glad Tidings, a fost botezată cu Duhul Sfânt şi a primit darul vorbirii în limbi, el a fost profund impresionat. Observând schimbarea în bine a comportamentului fiicei sale după botezul cu Duhul, el începe să creadă că în toate aceste lucruri există ceva real şi serios.

Extras din revista Dragoste pentru Adevar, nr. 30, anul 2011

Reclame
Această intrare a fost publicată în marturii.

Un comentariu la “Familia Voronaev – Extras partea 1

  1. Anca spune:

    Am citit cartea „Mesagerul Cincizecimii”
    E o carte deosebita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s